Clubul 3,14
Clubul 3,14 al Colegiului Național ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, club de ”facere și desfacere a ideilor”, s-a constituit în septembrie 2012, la inițiativa a doi profesori ai școlii (prof. Dan Solcan, prof. Anca Florea), asumată de un mic grup de elevi. Proiectul a luat naștere din dorința de a lua atitudine față de fenomenele / aspectele negative la nivelul societății actuale (disoluţia valorilor, neimplicarea civică, promovarea unor modele negative etc.), precum și la deficiențele școlii românești, și de a oferi soluții viabile. Treptat, domeniile artistice au devenit tot mai bine reprezentate, iar clubul s-a dezvoltat rapid.

De-a lungul anilor, din 3,14 au făcut parte aproape 1000 de elevi. În acest moment, Clubul nostru numără circa 90 de membri. Ne-am păstrat colaborarea cu o parte dintre „seniori” – absolvenţii din anii trecuți, cei care în toamna lui 2012 puneau bazele Clubului – căci unul dintre obiectivele noastre este de a ne „ţine aproape” elevii, dincolo de drumurile vieţii care, inevitabil, ne despart. Centrul de greutate este însă aici, în Hasdeu, iar entuziasmul cu care ni se alătură, în fiecare generație, cei de clasa a IX-a – deveniţi rapid un segment foarte important – adaugă Clubului o pată de culoare aparte.


Clubul este împărţit în mai multe departamente: realizare de eseuri, desen-pictură, fotografie, teatru, voluntariat, tehnic. Ziua Clubului este 14.III (vezi 3,14), zi în care în toate Cluburile Pi din lume se mănâncă plăcintă (Pi/Pie) – ceea ce facem și noi, an de an... Revista Clubului, în Agora, poate fi găsită aici: https://www.inagora.ro/
